Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Ministrul Fondurilor Europene: Suntem mai pregatiti si mai experimentati in gestionarea banilor nerambursabili

„Pot sa afirm fara nicio teama sau retinere, ca lipsa de experienta din anii de inceput s-a vazut si ne-a costat mult, rata de absorbtie a fondurilor europene fiind foarte redusa in prima parte a perioadei de programare 2007-2013” a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, cu ocazia Zilei Europei.

„Din fericire, am tras o serie de invataturi dureroase, dar importante, iar la inceput de cadru financiar 2014-2020 suntem mai pregatiti si mai experimentati in gestionarea acestor bani nerambursabili, a completat acesta. De asemenea, vorbind despre beneficiarii finantarilor, ministrul a aratat ca este „increzator ca tot mai multi romani vor implementa in anii ce vor veni proiecte de succes cu bani comunitari, care sa se remarce nu doar pe plan local, ci si international.”

„Vreau sa cred ca usor, usor vom lasa in urma procesul anevoios si ca ceea ce va urma de acum inainte va fi o rampa de lansare a numeroase minti tinere, cu voci puternice in domeniile lor de expertiza”, a incheiat ministrul in aceeasi nota optimista.

Raluca Preluca,
www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Vizualizări: 87